marți, 28 ianuarie 2014

Şi cu ei ne mândrim...

     În luna decembrie a anului trecut a avut loc concursul naţional "CRĂCIUNUL PE MELEAGURILE NOASTRE" din cadrul proiectului educaţional cultural artistic "SĂ NU UITĂM DE TRADIŢII!", organizat de Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" Timişoara. Dintre elevii şcolii noastre s-au arătat interesaţi doi elevi ( Bercea Carina din clasa a VIII-a şi Boran Alin din clasa a VII-a) şi au participat, sub îndrumarea doamnei profesoare Chereş Simona,  cu câte o poezie la secţiunea de Creaţie literară. Aceştia au fost recompensaţi astăzi cu Diplome de participare. Le urăm mult succes în continuare şi inspiraţie pentru cât mai multe creaţii literare.
      În viitor aşteptăm şi alţi curajoşi să participe la concursurile promovate în şcoală.

     
   
Amintiri despre iarnă

          În a timpului clepsidră multe epoci au trecut 
          Începând cu Evul Mediu, pe la ea s-au abătut. 
          Dar dintre evenimentele petrecute pe pământ, 
          Unul singur peste vremuri se remarcă cel mai mult.

          Petrecut cu ani în urmă, în chip tainic, plămădit, 
         S-a născut chiar într-o iarnă, pruncul cel de mult vestit. 
         Iar când neaua se întinde ca ocean peste pământ, 
         Toată lumea se aprinde, murmură-un cântec pentru prunc. 

        Dar de-atunci şi pân-acuma, anii şi-au schimbat părerea, 
        S-au întors cu tot din drum şi aleargă-ntruna vremea.

 Bercea Carina 
Clasa: a VIII-a 

Sat în Ajun 

De-aseară ninge tainic 
Pe satul meu tăcut, 
Se-ntinde ca oceanul 
E rece, alb şi mut. 

Ei! Dar ce se-aude? 
Sunet de zurgălăi. 
Se-apropie copiii, 
Se-aud de peste văi. 

E veselie mare! 
Astăzi e Ajunul. 
Plecat-au toţi pe uliţi 
 Căci mâine e Crăciunul. 

Colinde se aud 
Şi voci mai subţirele, 
La porţi ies toţi creştinii 
Cu colăcei şi mere. 

Dar după miezul nopţii, 
Doar susur de izvor 
Mai murmură-n tăcere, 
Se aude-ncetişor. 

Şi timpul parcă doarme; 
Clepsidra a-ngheţat, 
Doar cerul încă cerne, 
Troiene s-au-nălţat. 


 Boran Alin 
Clasa: a VII-a

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu